Abonează-te!

Echipajul SAMU Fălești, apreciat pentru profesionalism și devotament

Echipajul SAMU Fălești, apreciat pentru profesionalism și devotament

Activitatea echipelor de asistență medicală de urgență este adesea una solicitantă, însă recunoașterea pacienților reprezintă o motivație importantă pentru personalul medical. Recent, o pacientă, a transmis o scrisoare de mulțumire echipei Serviciului de Asistență Medicală Urgentă (SAMU), exprimându-și recunoștința pentru sprijinul acordat în data de 9 martie.

„Cu drag vreau să aduc mulțumiri întregii echipe SAMU Fălești, în deosebi doamnei Coseru Nicoleta, pentru înaltul profesionalism și dedicație. Îi sunt profund recunoscătoare pentru ajutorul pe care mi l-ați acordat și pentru ceea ce faceți zi de zi. Mulțumesc din inimă, îngerul meu salvator”, a scris pacienta.

Echipa care a intervenit a fost formată din:
✅ Felcer – Nicoleta Coșeru
✅ Infirmier – Nichita Caminschi
✅ Conducător autoambulanță – Serghei Ceahur

Într-o declarație pentru profalesti.org, felcerul Nicoleta Coșeru a subliniat importanța fiecărei solicitări la care participă: „Pentru mine, fiecare intervenție este importantă. La fiecare depun suflet, devotament și respect față de pacient. Cazul doamnei Raisa a fost unul mai deosebit, pentru că nu este prima dată când i se acordă ajutor la nivel. Intervenția curentă a decurs cu multă răbdare din partea dânsei și cu multe medicamente din partea mea, astfel încât, în final, toată lumea să fie împlinită.”

Munca echipajelor de intervenție rapidă este una plină de provocări, iar astfel de mesaje de apreciere confirmă impactul pozitiv pe care acești profesioniști îl au în viața pacienților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *