Două instituții din raionul Fălești, printre cele 46 de școli din Moldova ce vor fi reabilitate pentru eficiență energetică

Au fost selectate 46 de instituții de învățământ din Republica Moldova care vor beneficia de reabilitări termice în cadrul Proiectului „Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova” (STEEM). Printre acestea se numără Gimnaziul Făleștii Noi și Liceul Teoretic „Ion Creangă” Fălești, care vor trece printr-un proces de modernizare menit să reducă semnificativ consumul de energie și să îmbunătățească condițiile de studiu.

Conform unui comunicat al Ministerului Energiei al Republicii Moldova, proiectul include măsuri ample de eficiență energetică: izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de iluminare și încălzire, instalarea pompelor de căldură, colectoarelor solare termice și panourilor fotovoltaice. Astfel, se estimează că aceste intervenții vor reduce consumul de energie cu până la 50% în clădirile vizate, beneficiind în mod direct aproximativ 46.000 de elevi și profesori.

Proiectul va fi implementat între 2024 și 2029, cu un buget total de 54,5 milioane de dolari, din care 50 de milioane sunt asigurate de BIRD printr-un împrumut, iar 4,5 milioane provin dintr-un grant pentru asistență tehnică oferit de Fondul Fiduciar Multidonator „M-GROW,” gestionat de Grupul Băncii Mondiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *